fbpx

Feng Shui Tradițional

Consilier Dezvoltare Personală
februarie 5, 2019
 

CE ESTE FENG SHUI TRADIȚIONAL?

Energia universală denumită Qi de către chinezi, a fost observată de-a lungul mileniilor, cunoștiințele acumulate fiind transmise din generație în generație iar pe baza acestor observații adunate de-a lungul a peste 6000 de ani, înțelepții chinezi au stabilit o relație specifică între Univers, Om și Mediu Înconjurător. Toate aceste relații specifice care există între cele 3 elemente specificate stă la baza FengShui Tradițional, care face parte din Arta Fizionomiei (XIANG) a Metafizicii Chineze, denumită și “FizionomiaPământului”.

În chineză, Feng se traduce prin „vânt”, iar Shui prin „apă”, elemente care au o importanță majoră în acumularea și dispersarea energiei ( Qi-ului).

În această artă, FengShui Tradițional, se pleacă de la premisa că există un flux de energie invizibil, care străbate mediul înconjurător, casa și omul.

FengShui Tradițional este o știință metafizică care se bazează pe factorii de locație și direcție, pe formule matematice și calcule exacte, pe măsurători precise, de până la 1 grad, folosind o busolă specifică, numităLuoPan.

Bazându-se pe teoria celor cinci elemente – pământ, metal, apă, lemn, foc – și pe principiile yin și yang, un consultant FengShui Tradițional încearcă să reechilibreze forțele care se manifestă local pentru a ameliora sănătatea, prosperitatea și comportamentul persoanelor care conviețuiesc într-o locație.

Un specialist în FengShui Tradițional va face calcule, folosindu-se obligatoriu de busola Luo Pan, pornind măsurătorile de la exteriorul casei către interiorul ei, pe baza aplicării unor formule logice.

Deci, un audit FengShui Tradițional este o muncă laborioasă, care presupune multe calcule, pentru oferirea unor soluții specifice fiecărui caz analizat .

În FengShui Tradițional, totul are o cauză și un efect. El ne învață să trăim în armonie cu natura, să echilibrăm și să îmbunătățim cursul natural al energiei care se află peste tot și în toate.

Prin corectarea echilibrului fluxului de energie Qi, din spațiile în care trăim și muncim, reușim să influențăm în cel mai bun mod cursul vieții noastre. Un FengShui bun se recunoaște printr-o viață liniștită și împlinită, plină de satisfacții și succese pe toate planurile. Reamenajarea spațiului în care trăim și muncim, ne poate aduce liniște, noroc, bogăție, sănătate și fericire.

2 Comments

  1. Monica spune:

    Frumos articolul si totodata interesant.
    Felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Buy now